admin

Top proteine isolate 2019

cea mai buna proteina

Daca practici un sport cu scopul de a dezvolta o masa musculara cat mai bine definita, una dintre cele mai importante reguli de care trebuie sa tii cont este consumul de proteine.

Compuse din aminoacizi, proteinele repara celulele lezate in timpul antrenamentelor, ajutand la cresterea musculaturii. In alimentatia de zi cu zi proteinele sunt obtinute din carne, ciuperci, soia si o multime de alte alimente, insa de cele mai multe ori, cantitatea de proteina pura este insuficienta pentru dezvoltarea unei musculaturi serioase. In general, pentru a sustine cresterea masei musculare ai nevoie de 2 grame de proteina pentru fiecare kg de corp pe zi. Totusi, carnea contine aproximativ 30% proteina, asadar, ar trebui sa mananci peste 500 de grame de carne pe zi pentru a acoperi necesarul proteic al unui corp de 80 de kg. La acestea sunt adaugati carbohidratii, mineralele si alte elemente esentiale. Tocmai de aceea au aparut suplimentele proteice.

Care sunt suplimentele proteice pe care le gasesti pe piata?

Exista mai multe suplimente proteice, unele cu asimilare rapida ( din zer sau din soia) si altele cu asimilare lenta ( din albumina, cazeina, etc). Cea mai buna sursa este proteina din zer iar producatorii de suplimente au reusit sa extraga tot ce este mai bun din aceasta proteina, producand proteina hydrolizata.

Aceasta proteina este obtinuta din concentrat din zer foarte bine filtrat si predigerat, in asa fel incat absorbtia in muschi sa se faca cat se poate de rapid.
Este cert, asadar, ca daca consumi proteina Hydrolizata te poti bucura de mai multi muschi. Nici nu este nevoie sa achizitionezi proteina hydrolizata, care poate sa fie destul de costisitoare. Poti opta doar pentru isolat din zer, care este un concentrat care nu este predigerat, insa este foarte eficient.

Care sunt cele mai bune concentrate de acest fel de pe piata?

Exista cateva branduri pe care le poti achizitiona si care promit eficienta maxima:

  • Dymatize. Este 100% izolat pur din proteina din zer. Pe langa faptul ca ofera eficienta, are si un gust foarte bun, fiind extrem de atractiv. Este perfecta pentru recuperarea post antrenament.
  • Optimum Nutrition 100% Whey Gold Standard. Este o alta proteina de inalta calitate, care ofera 23 de grame de proteina pura pe portie si grasimi de o foarte inalta calitate. Foarte multi culturisti din Statele Unite consuma acest tip de proteina si au rezultate exceptionale.
  • Ultimate Nutrition ISO Sensation 93. Este un alt izolat proteic realizat din zer 100%. Procesul de obtinere este prin microfiltrare iar rezultatele consumului pot fi excelente, mai ales ca produsul este imbunatatit cu colostru.

Sfaturi utile

Atunci cand te hotarasti sa folosesti un supliment proteic este bine sa acorzi o atentie sporita tipului de proteina pe care o consumi, cantitatii si chiar perioadei din zi in care o folosesti. In felul acesta vei avea rezultate exceptionale, fara absolut niciun risc.