E ora pranzului si ametit de lumina calculatorului si de mancarea care tocmai a avut onoarea sa se integreze, cel putin pentru moment, in corpul meu, incep sa casc. Nu e sambata, nici duminica, dar imi permit sa dorm la ora pranzului, pot lucra la noapte. Ma pun in pat tanjind dupa un somn de vara adanc si verde, in care vantul iti leagana visele intr-o lume de poveste, iar pasarile iti canta o coloana sonora mai ceva ca o arie de Beethoven.
Huruitul unei masini sport ma trezeste din starea de amorteala. Nu sunt la tara, iar cantecul pasarilor este inlocuit de un cantec agitat de strada. Alunec din nou inspre lumea visului, insa o voce puternica, stridenta si apasatoare ma informeaza :" Fiare Luaaaaam, Fiare cumpaaaaaar!"
S-a zis cu somnul meu! Sunetul masinilor incepe sa ma irite, mirosul de la shaormeria din spatele blocului imi zgarie narile iar tinerii tatuati, cu ceafa lata care isi petrec ziua la o samanta si o manea pusa mult prea tare la boxele masinii ma fac sa imi doresc sa fiu ceva mai prost.
Toate elementele astea incep sa imi capteze atentia din ce in ce mai tare, si cu cat incerc sa nu ma gandesc la ele, parca imi intra mai adanc in minte. As numara oi dar Bucurestiul nu mai e de mult plaiul mioritic al lui Bucur. As numara tic-tac-urile elegante ale ceasului dar nu se aud datorita iuresului de afara. Totul e haotic, zgomotos si enervant. Numai tramvaiele care isi curbeaza directia pe bulevardul din fata blocului par a avea o trecere constanta. Un tramvai, doua tramvaie…zzzzzz
